Vineri, 05 Iunie 2026

Un avion cu 18 persoane la bord s-a prăbușit

de Cuget Liber Luni, 17 Februarie 2014 184 < 1 min citire
Un avion cu 18 persoane la bord s-a prăbușit
Rămășițe ale unui avion nepalez care dispăruse de pe radare, cu 18 persoane la bord, au fost descoperite duminică după-amiază în junglă, în centrul Nepalului, a relatat agenția de presă Xinhua. Elicopterele de salvare nu au putut însă să aterizeze la locul accidentului din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, care ar putea sta la originea prăbușirii aparatului de zbor, potrivit experților, scrie Agerpres.
Avionul aparținând Nepal Airlines, cu 18 persoane la bord, care făcea legătură dintre o destinație turistică populară și o localitate din vestul țării, dispăruse duminică de pe radare, după cum a indicat pentru AFP poliția locală.
Accidentele de avion sunt relativ frecvente în Nepal, unde activitatea piloților este îngreunată de condițiile meteorologice extreme și pistele de aterizare dificile.
Această mică țară din Himalaya deține 15 companii interne și 50 de aeroporturi mici pentru deplasările în zonele montane cel mai greu accesibile, menționează Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Băncile din America, încurajate să deschidă conturi dealerilor de marijuana
Articolul următor Fostul președinte Mohamed Morsi, judecat pentru spionaj vizând desfășurarea de acțiuni teroriste

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei