Vineri, 05 Iunie 2026

Un avion de vânătoare rusesc s-a prăbușit în apropiere de Moscova. Pilotul a murit

de Cuget Liber Joi, 09 Iunie 2016 128 1 min citire
Un avion de vânătoare rusesc s-a prăbușit în apropiere de Moscova. Pilotul a murit
Ministerul Apărării rus transmite că un avion de vânătoare rusesc de tipul Su-27 s-a prăbușit în regiunea Moscovei (Podmoskovie), iar pilotul a murit. Cadavrul acestuia a fost găsit în apropierea aeronavei, transmite Agerpres.
Surse din serviciile de urgență ruse declaraseră anterior că un avion de vânătoare MiG-29 s-a prăbușit în timpul unui zbor de antrenament.
Ulterior, Ministerul Apărării rus a indicat că este vorba de un avion de vânătoare al forțelor aeriene care s-a prăbușit în timp ce se întorcea la aerodromul din regiunea Moscovei.
"Astăzi (9 iunie), în jurul 10:25 (ora Moscovei), un Su-27 al forțelor aeriene ale Rusiei s-a prăbușit la revenirea la aerodromul din regiunea Moscovei, după un zbor de rutină programat", menționează într-un comunicat serviciul de presă citat de TASS.
Avionul nu avea muniție la bord, nu există distrugeri la sol, a mai indicat serviciul de presă al instituției de apărare rusă, adăugând că la locul accidentului s-a deplasat deja o comisie de anchetă a ministerului.
Potrivit unor media ruse, Su-27 făcea parte dintr-o echipă de acrobație aeriană 'Russkie vitiazi' ce aparține de Ministerul Apărării, iar martori la accident relatează că pilotul a făcut tot posibilul ca avionul să nu cadă peste vreo casă. Bombardierul a căzut la 200 de metri de primele case ale localității Muranovo, conform acestora.
Taguri
Articolul anterior Tânăr prins cu focuri de armă, după o urmărire în trafic prin municipiul Constanța
Articolul următor PROGRAM CITYPLEX CONSTANTA 10.06.2016 - 16.06.2016

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei