Cursa aeriană de la Memmingen nu a putut ateriza duminică la prânz pe aeroportul din Suceava, din cauza ceţii, aeronava fiind direcţionată către aeroportul din Iaşi. Reprezentanții Aeroportului Suceava au anunțat că pasagerii vor fi transportați cu autocarele la Suceava, potrivit
Libertatea
- Publicitate -
Zborul companiei Wizz Air de la Memmingen (München Vest) a ratat aterizarea și a fost redirecționat către aeroportul din Iași.
vizibilitatea scăzută, afectează zborurile de pe Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava. Zborul Wizz Air de la Memmingen a fost deviat spre Aeroportul Iaşi. Pasagerii vor fi transportaţi cu autocarele. Menţionăm că decizia anulării, reprogramării sau devierii unui zbor spre alt aeroport aparţine strict companiei aeriene. De altfel, compania se ocupă de toate formalităţile legate de transport şi acomodare ale pasagerilor afectaţi de întârzieri/anulări/reprogramări ale zborurilor”, a precizat, duminică, conducerea aeroportului sucevean.
Pasagerii vor fi transportați cu autocarele la Suceava au mai anunțat reprezentanții Aeroportului Suceava.