Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un cotidian regional din India este cel mai bine vândut ziar din lume

de Cuget Liber Marţi, 01 Septembrie 2009 459 < 1 min citire
Cotidianul regional indian "Dainik Jagran", publicat în limba hindi, cu un tiraj de 17 milioane de exemplare și peste 54 de milioane de cititori, este cel mai bine vândut ziar din lume, potrivit unei analize a "Financial Times".
Ziarele în limba hindi au înregistrat o mare creștere în ultima perioadă, patru dintre cele cinci cele mai citite publicații din țară fiind în hindi, limbă vorbită de 41% din populația de 1,2 miliarde a Indiei.
"În ultimii trei ani am observat creșterea nivelurilor de alfabetizare în statele cele mai populate și mai sărace ale Indiei - Uttar Pradesh și Bihar", explică Sanjay Gupta, editor al Dainik Jagran ("Adevărul").
Potrivit academicianului Robin Jeffrey, care a publicat "India’s Newspaper Revolution", politica și capitalismul sunt principalii factori care au condus la creșterea ziarelor în limba hindi, care au ajuns de la opt milioane de exemplare, la începutul anilor ‘90, și la peste 80 de milioane, în prezent.
India, țară în care trăiesc peste 150 de milioane de vorbitori de limba engleză, a înregistrat de asemenea o creștere a cererii pentru publicații în limba engleză, deoarece persoanele sărace încearcă astfel să învețe limba.
Articolul anterior 131 de unități de învățământ constănțene nu sunt autorizate
Articolul următor Premierul Putin dezaprobă Pactul Ribbentrop-Molotov, dar critică Occidentul pentru încurajarea fascismului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei