Un documentar experimental consacrat cântăreţului David Bowie, care include imagini inedite şi este narat chiar de regretata vedetă, a fost prezentat marţi în cadrul festivalului CinemaCon din Las Vegas, înaintea proiecţiei de la Cannes, de luna viitoare, relatează miercuri AFP.
- Publicitate -
"Moonage Daydream", ce va fi lansat în cinematografe în septembrie anul viitor, este primul film aprobat oficial de deţinătorii drepturilor asupra operei lui David Bowie, care i-au oferit regizorului Brett Morgen acces la mii de ore de imagini de arhivă.
„Bowie nu poate fi definit. El poate fi experimentat", a declarat cineastul.
„Am construit «Moonage Daydream» ca o experienţă cinematografică unică de trăit în sală, pentru a oferi publicului ceea ce nu putea obţine dintr-o carte sau dintr-un articol", a adăugat el.
Nici film biografic, nici documentar tradiţional, filmul îmbină melodii ale lui David Bowie, extrase din concertele sale, filmări realizate de fani şi o serie de imagini abstracte şi suprarealiste pentru a crea un spectacol acustic şi vizual, după cum a rezumat producătorul Bill Gerber.