Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un nou cutremur cu magnitudinea de 7,2 a zguduit Chile

de Cuget Liber Vineri, 12 Martie 2010 557 1 min citire
Un nou cutremur cu magnitudinea de 7,2 a zguduit Chile
Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,2, a fost resimțit, ieri dimineață, în mai multe orașe din centrul statului Chile, printre care și capitala Santiago și orașul de coastă Valparaiso.
Seismul s-a produs la ora 14.39 GMT (16.39-ora României), la 137 de kilometri sud de orașul de coastă Valparaiso și la 147 de kilometri sud-vest de capitala Santiago, la o adâncime de 35 de kilometri, a precizat USGS.
O alertă de tsunami a fost emisă pentru litoralul chilian după trei replici seismice produse în jurul prânzului în partea central-sudică a țării, dintre care cea mai puternică a avut magnitudinea de 7,2, a anunțat Biroul național pentru situații de urgență (Onemi).
Parlamentul chilian a fost evacuat la scurt timp după învestirea președintelui Sebastian Pinera, în urma alertei de tsunami emise pentru litoral.
Mesaje care le cereau persoanelor prezente să părăsească sălile clădirii au fost transmise prin portavoce, iar jandarmii le-au ordonat jurnaliștilor prezenți la ceremonie să iasă "de urgență".
Sebastian Pinera, un antreprenor miliardar cu orientare de dreapta în vârstă de 60 de ani, a depus jurământul în Parlamentul din Valparaiso, la 120 de kilometri vest de Santiago, la mai puțin de o oră de la cutremurul cu magnitudinea de 7,2 care a produs panică în rândul personalităților prezente la ceremonie.
Chile a fost afectat de numeroase replici după cutremurul din 27 februarie, care a avut magnitudinea de 8,8.
Articolul anterior Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului dă 40 de miliarde lei vechi pentru reabilitarea falezei din Mangalia
Articolul următor Zeci de mii de greci au protestat ieri împotriva Guvernului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei