O sabie despre care se crede că a aparținut unui cavaler cruciat, veche de aproximativ 900 de ani, a fost găsită de un scafandru amator în largul coastei de nord a Israelului. Sabia cu lama de un metru a fost descoperită de Shlomi Katzin și predată autorităților. Specialiștii cred că obiectul, care este acoperit cu organisme marine, a ieșit la suprafață în urma mișcării nisipului, potrivit BBC. Autoritatea pentru antichități din Israel (IAA) a spus că după ce va fi curățată și analizată corespunzător, sabia va fi expusă publicului. „Sabia, care este în stare perfectă este o descoperire foarte rară. Aparținea, evident, unui cavaler cruciat. Este uluitor să descoperi un astfel de obiect personal, care te duce cu 900 de ani înainte într-o perioadă cu cavaleri, armuri și săbii", a declarat Nir Distelfeld, de la IAA. Kobi Sharvit, care conduce unitatea de arheologie marină a IAA, a precizat că zona în care a fost găsită sabia a oferit adăpost navelor în timpul furtunilor de-a lungul secolelor. „Condițiile care le oferă au atras navele comerciale de-a lungul veacurilor, lăsând în urmă descoperiri arheologice importante", a mai spus el. Cruciații au luptat într-o serie de războaie religioase cunoscute sub numele de Cruciade. Cele mai cunoscute dintre cruciade au fost cele din estul Mediteranei, care au vizat recuperarea Țării Sfinte de sub stăpânirea musulmană.
- Publicitate -