Luni, 08 Iunie 2026

Un tată a sărit de pe o navă de croazieră ca să-și salveze fetița căzută peste bord în mijlocul oceanului

de Madalina PETRESCU Marţi, 01 Iulie 2025 878 1 min citire
Un tată a sărit de pe o navă de croazieră ca să-și salveze fetița căzută peste bord în mijlocul oceanului
O croazieră Disney s-a transformat într-o scenă de coșmar duminică, atunci când o fetiță a căzut în ocean de pe puntea patru a vasului, iar tatăl său a sărit imediat după ea pentru a o salva. Din fericire, cei doi au fost recuperați în viață, după momente de panică.
Totul s-a petrecut pe vasul "Disney Dream", o navă cu 14 punți și o capacitate de 4.000 de pasageri, aflată în ultima zi a unei croaziere de patru zile în Bahamas. Potrivit martorilor, fetița a căzut în apă în timp ce tatăl ei îi făcea o fotografie lângă balustradă. Într-o fracțiune de secundă, bărbatul a sărit după ea, fără să stea pe gânduri, potrivit BBC. 
O alertă de "om peste bord" a fost transmisă imediat, iar echipajul navei a acționat rapid. Căpitanul a redus viteza vasului și l-a întors, lansând o barcă de salvare pentru recuperarea celor doi. Potrivit martorilor, fetița și tatăl au stat în apă aproximativ 10 minute, timp în care vasul continua să se îndepărteze rapid.
"Au devenit doar niște puncte mici în apă"
"Nava se mișca foarte repede, incredibil de repede, și era înfricoșător cât de repede cei doi au devenit doar niște puncte mici în apă, apoi au dispărut din vedere", a povestit pasagera Laura Amador pentru CBS News.
Aceasta a adăugat: "Căpitanul a încetinit și a întors vasul, apoi au trimis o barcă mică cu membri ai echipajului care i-au recuperat pe tată și fiică. I-am văzut cum i-au salvat."
"Echipajul de la bordul navei Disney Dream a salvat rapid doi oaspeți din apă. Ne exprimăm aprecierea pentru abilitățile deosebite și reacția promptă a membrilor echipajului, care au asigurat întoarcerea în siguranță a celor doi pasageri la bord în doar câteva minute", a declarat echipajul navei. 
Taguri
Articolul anterior Președintele ANRE, declarații la ridicarea plafonării prețului la energie: "Sunt oferte mai bune"
Articolul următor Constănțenii, afectați, din nou, miercuri, de lipsa curentului electric

Comentează știrea

Navigator
1 iulie 2025

Rolurile de echipaj ajută la nevoie

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei