Un comentariu al Financial Times atrage atenția asupra faptului că problemele Ungariei, cea mai îndatorată economie din Europa Centrală și de Est, ar putea indica un nou val de contagiune în regiune.
- Publicitate -
Costurile de împrumut ale Budapestei au urcat spectaculos, iar forintul s-a depreciat la un minim istoric. Prăbușirea monedei alimentează inflația și dificultățile a sute de mii de unguri care au luat credite ipotecare în valută într-o perioadă în care forintul era mult mai puternic, scrie Financial Times, citat de Mediafax.
Agențiile Fitch și Standard&Poor’s au înrăutățit la negativă perspectiva de rating a Ungariei, aflată pe ultima treaptă recomandată pentru investiții, iar retrogradarea în categoria "junk" pare numai o chestiune de timp, potrivit Financial Times.
Ungaria a înregistrat o încetinire a creditării, în contextul evitării riscului de către investitori și înrăutățirii așteptărilor economice pentru zona euro, cea mai mare piață de export a țării. "Există acum temeri că problemele Ungariei ar putea prefigura un nou val de contagiune în țările din Europa Centrală și de Est, lovite deosebit de puternic de criza financiară din 2008", scrie Financial Times.