Duminică, 07 Iunie 2026

Ungaria va ratifica aderarea Finlandei şi Suediei la NATO la începutul anului viitor

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Noiembrie 2022 230 < 1 min citire
Ungaria va ratifica aderarea Finlandei şi Suediei la NATO la începutul anului viitor
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că Parlamentul de la Budapesta va ratifica aderarea Finlandei şi Suediei la NATO la începutul anului viitor, relatează agenţia Reuters, consultată de Agerpres.
Într-un briefing de presă după o reuniune a Grupului de la Vişegrad în Slovacia, Orban a precizat că guvernul său a decis deja că Ungaria va sprijini aderarea Finlandei şi Suediei şi că Parlamentul va include acest subiect pe agendă în prima sesiune de anul viitor.
Ungaria cu siguranţă va sprijini aderarea lor. Guvernul a făcut-o deja, iar Parlamentul o va face la rândul său", a spus premierul ungar. 
Parlamentul îşi începe de obicei noua sesiune la mijlocul lunii februarie.
Ungaria şi Turcia sunt singurii membri ai NATO care nu au dat încă undă verde pentru aderarea Finlandei şi Suediei.
Guvernul ungar a înaintat propunerile legislative necesare în iulie, însă Parlamentul, unde partidul lui Orban, FIDESZ, are o majoritate de două treimi, nu a pus încă pe agendă cele două proiecte de lege pentru dezbatere şi aprobare. 
Taguri
Articolul anterior GALERIE FOTO. Experiența învățământului francofon pentru elevi ai Liceului ”Nicolae Bălcescu” din Medgidia
Articolul următor Klaus Iohannis: "Continui să văd posibil un vot pe 8 decembrie pentru aderarea României la Schengen"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei