Uniunea Europeană și-a dat aprobarea finală pentru faza "operațională" a misiunii sale de circa 1.800 de polițiști, procurori și judecători care vor fi desfășurați în provincia separatistă sârbă Kosovo începând de astăzi, informează publicația electronică EUobserver.
- Publicitate -
Surse diplomatice au confirmat pentru EUobserver că Uniunea a inițiat miercuri așa-numita procedură "tacită" pentru formalizarea misiunii, proces care s-a încheiat joi la miezul nopții.
Momentul exact al aprobării misiunii UE era esențial, pentru că provincia Kosovo își va declara cel mai probabil independența duminică. Mai multe state membre care se opun independenței cereau ca misiunea să fie aprobată înainte de declarația de independență, pentru a putea participa la aceasta.
"Dezbaterea propriu-zisă despre misiune a avut loc săptămâna trecută", a spus un diplomat european, când a fost întrebat despre poziția unora dintre țările membre în timpul procesului de luare a deciziei de miercuri.
Săptămâna trecută, UE a aprobat juridic misiunea, finalizând 90% din munca de pregătire a acesteia, dar Ciprul s-a abținut, ceea ce înseamnă că Nicosia nu va participa la misiune, dar nici nu o va bloca.
Diplomații spun că misiunea are ca bază juridică actuala rezoluție a Consiliului de Securitate ONU 1244, aceeași care a instituit administrația ONU în provincia sârbă în 1999.