Ambasada Chinei din Filipine a cerut Uniunii Europene să înceteze să provoace probleme în Marea Chinei de Sud şi a recomandat Manilei „să nu aibă fantezii” că s-ar putea baza pe forţe din exterior pentru a rezolva dispute maritime, informează agenţia Reuters.
- Publicitate -
Un purtător de cuvânt al ambasadei Chinei a făcut aceste declaraţii după ce şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a vizitat capitala arhipelagului Filipine şi a exprimat preocupări privind activităţile Beijingului într-o zonă maritimă aglomerată, în care pretenţiile sale se suprapun cu cele ale altor naţiuni din Asia de Sud-Est.
„Îndemnăm UE să respecte cu adevărat suveranitatea teritorială a Chinei şi drepturile marine şi interesele ei în Marea Chinei de Sud şi să înceteze să provoace probleme", a declarat purtătorul de cuvânt, precizând de asemenea că blocul comunitar nu are dreptul de a se amesteca.
El a mai precizat că Manila ar trebui să se întoarcă la dialog şi consultare pentru a gestiona divergenţele cu China, în loc „să aibă fantezii că s-ar putea baza pe forţe extern" pentru a rezolva disputa din Marea Chinei de Sud.
UE şi Filipine au exprimat preocupări în privinţa măsurilor ilegale, coercitive, agresive şi înşelătoare ale Chinei împotriva navelor şi aeronavelor filipineze care derulează operaţiuni legitime în Marea Chinei de Sud, potrivit unei declaraţii comune după întâlnirea Kajei Kallas cu ministrul de externe filipinez.
China revendică suveranitatea asupra aproape întregii Mări a Chinei de Sud, inclusiv a unor părţi din zonele economice exclusive ale statelor Brunei, Indonezia, Malaiezia, Filipine şi Vietnam.