După mai bine de un sfert de secol de la începerea negocierilor, Uniunea Europeană și Mercosur marchează un jalon istoric în relațiile bilaterale prin încheierea unui acord de parteneriat care apropie și mai mult cele două regiuni și oferă beneficii celor aproape 700 de milioane de cetățeni, arată președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj transmis în contextul semnării la 17 ianuarie 2026 a acordului comercial dintre cele două blocuri.
- Publicitate -
Șefa Executivului comunitar subliniază că acordul este important pentru întreaga economie mondială într-un an dominat de creșterea taxelor vamale și de impunerea de restricții comerciale.
„Acest acord va crea una dintre cele mai mari zone comerciale din lume, reprezentând 31 de țări și aproape o cincime din PIB-ul mondial. Acordul va consolida legăturile dintre regiuni care împărtășesc aceeași viziune în condițiile în care, în prezent, afișarea unei atitudini de deschidere comercială este amenințată", subliniază Ursula von der Leyen.
Parlamentul European va acorda aprobarea finală a acestui acord, iar peste doar câteva zile, eurodeputații, reuniți în sesiune plenară la Strasbourg, vor începe dezbaterile.
„Acordul va elimina taxe vamale în valoare de miliarde de euro, va deschide piețele de achiziții publice și le va oferi companiilor previzibilitatea de care au nevoie pentru a-și planifica afacerile și a face investiții. Beneficiile vor fi imediate pentru cele 60.000 de întreprinderi europene care exportă deja în țările Mercosur, acestea urmând să economisească taxe la export estimate la 4 miliarde de euro pe an. Încă și mai multe companii, în special întreprinderi mici și mijlocii, vor putea avea un acces mai bun pe o piață aflată într-o creștere rapidă, ceea ce va debloca noi investiții, va stimula creșterea economică și va sprijini crearea de locuri de muncă în întreaga Europă", dă asigurări președinta Comisiei Europene.