Duminică, 07 Iunie 2026

Va recurge Putin la armele nucleare? Iată ce spune ministrul britanic al Apărării

de Alina DRACOPOL Luni, 28 Februarie 2022 477 < 1 min citire
Va recurge Putin la armele nucleare? Iată ce spune ministrul britanic al Apărării
Ministrul britanic al Apărării Ben Wallace a afirmat luni că nu se aşteaptă ca preşedintele rus Vladimir Putin să recurgă la arme nucleare, după invadarea, joi, a vecinei sale Ucraina, intens criticată de Occident, relatează Reuters.
"Trebuie să ne îngrijoreze faptul că un stat ca Rusia consideră că regulile nu i se aplică, fie că este vorba de invadarea Ucrainei ori de folosirea de agent neurotoxic la Salisbury, dar un factor de descurajare rămâne în esenţă un factor de descurajare", a declarat Wallace pentru Times Radio.
"Oricât de ambiţios ar fi în ce priveşte Ucraina, nu cred că vrea să meargă atât de departe", a adăugat el, referindu-se la ordinul dat de preşedintele rus de a pune în stare de alertă forţele de descurajare ale Rusiei, care conţin şi o componentă nucleară.
"A făcut această remarcă. O analizăm", a comentat ministrul britanic pentru Sky News.
"Dar, ştiţi, nu trebuie să uităm că este o încercare de a distrage atenţia de la problemele pe care le are în Ucraina, lansând astfel de fraze în media", a conchis Wallace. 
Taguri
Articolul anterior COD PORTOCALIU de NINSORI VISCOLITE, ZĂPADĂ şi VIZIBILITATE REDUSĂ, în judeţul Constanţa
Articolul următor Fotbal / Consiliul FIFA a anunțat deciziile luate ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei