Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Dacă v-a mușcat un câine vagabond Va trebui să stați cu ochii pe animal două săptămâni! Nu, nu este o glumă, ci o atenționare cât se poate de serioasă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța

de Florica ZDRU Joi, 14 August 2008 321 3 min citire
Nu spunem o noutate, câinii comunitari (cum sunt numiți oficial câinii vagabonzi), rămân același mare pericol pentru constănțeni. Din cauza apetitului lor agresiv, stimulat și de caniculă, zeci de cetățeni mușcați de cei care se pretind, până la un punct, prietenii lor, se prezintă zilnic la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, unde primesc tratamentul necesar.
Specialiștii avertizează că mușcătura unui astfel de animal (nevaccinat, a cărui sănătate nu este monitorizată de veterinar) este foarte periculoasă, recomandând chiar și celor care se pricopsesc cu mușcături superficiale să solicite asistență medicală.
Despre acest subiect a curs multă cerneală și în ziarul nostru. De aceea, astăzi nu dorim decât să atragem atenția asupra unei atenționări, cel puțin hilare, pe care orice persoană mușcată de câine, care a beneficiat de asistență medicală o primește, în scris, din partea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța: "ÎN ATENTIA PERSOANEI MUȘCATE! În cazul în care animalul care a produs mușcătura moare, dispare sau dă semne de boală în decurs de 14 zile de la data mușcăturii, vă veți prezenta la noi pentru începerea tratamentului antirabic".
Mușcat chiar în buricul târgului
Cititorul nostru, Valentin Rusu, din Constanța, ni s-a plâns că nu se aștepta să fie mușcat de un câine fără stăpân chiar în buricul orașului.
"În data de 11.08.2008, în jurul orei 16,45, mă aflam pe strada Ștefan cel Mare și am fost atacat de un câine comunitar și mușcat. M-am gândit că este un caz izolat, însă persoane din acea zonă mi-au spus că sunt al șaptelea mușcat numai în două zile în același perimetru. Erau și ei revoltați că, deși au sunat la hingheri de nenumărate ori, nu s-a luat nici un fel de măsură.
Am fost la spital, m-au vaccinat, dar am rămas perplex când mi s-a atras atenția, în scris, că în următoarele 14 zile va trebui să urmăresc acel câine, să văd dacă moare sau se îmbolnăvește sau pur și simplu dispare, pentru ca apoi să încep și eu un tratament antirabic. Cum pot eu să urmăresc câinele care m-a mușcat, dacă nici măcar nu pot să-l identific? Și chiar dacă, prin absurd, l-aș recunoaște, tot îmi este imposibil să-l monitorizez, cu atât mai mult cu cât locuiesc în altă parte a orașului? Ce aberații sunt și astea? Ce fac persoanele mușcate care nu locuiesc în oraș?".
Atenționarea este serioasă, dar nu obligatorie!
Pentru a dezlega enigma cititorului nostru am discutat cu Carmen Cernat, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, care ne-a explicat că nu este vorba neapărat despre o formulare stas, atrăgând atenția că este foarte important ca personalul medical să obțină de la persoana mușcată informații ulterioare despre starea animalului care l-a agresat, întrucât există și posibilitatea ca acesta să fie turbat. "Dacă este vorba despre un câine comunitar care stă într-un anumit loc, practic, persoana mușcată este rugată să stea cu ochii pe câine, este și responsabilitatea lui până la urmă, pentru că, dacă acel câine moare, este un semnal de alarmă și pentru noi.
Dacă persoana mușcată nu are posibilitatea să urmărească animalul (de regulă, acești câini au un anume areal), este obligația lor să ne spună acest lucru, pentru a-i face la timp schema completă de vaccinare, în scopul înlăturării oricărui risc asupra sănătății sale. Noi facem tot ce putem și anunțăm, prin conferințe de presă, că fenomenul este scăpat de sub control, dar trebuie să fim ajutați".
Dacă nu puteți urmări câinele, cereți ajutor primăriei!
Reprezentanta Spitalului de Boli Infecțioase Constanța ne-a explicat că în situația în care persoana mușcată nu are, practic, posibilitatea să monitorizeze, timp de două săptămâni după ce a fost mușcată, starea animalului respectiv, va trebui să facă o adresă către primărie, pentru ca Serviciul de Ecarisaj să intre pe fir și să rezolve situația.
Cum reacționează acest serviciu la solicitările cetățenilor mușcați sau agresați de câinii comunitari este deja o altă poveste, despre care veți citiți în ziarul nostru de mâine.
Articolul anterior Romania’s PM says government to hike to 6% of GDP funds for infrastructure after devastating floods
Articolul următor Comuna Șiliștea, gătită de sărbătoare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei