Justiția bulgară a inițiat împotriva vicepreședintelui Parlamentului bulgar Hristo Biserov o anchetă pentru evaziune fiscală, spălare de bani și uz de fals, a anunțat Parchetul, într-un comunicat. Ancheta îl vizează, de asemenea, pe fiul vitreg al lui Biserov, Ivailo Glavinkov, a precizat Parchetul.
- Publicitate -
Parlamentul bulgar l-a eliberat, joi, pe Biserov din toate funcțiile sale, ceea ce deputatul însuși a cerut, "din motive personale".
Deputat începând din 1990, Hristo Biserov, în vârstă de 57 de ani, era președinte al Comisiei juridice din Parlament. De asemenea, el a deținut, până miercuri, funcția de vicepreședinte al partidului minorității turce Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți, care susține Guvernul de centru-stânga, condus de tehnocratul Plamen Oreșarski.
Parchetul va solicita autorităților competente din cel puțin două state europene informații referitoare la conturile bancare, tranzacțiile efectuate și sursele de venit ale lui Biserov.