Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Victimele exploziei din Rahova, indignate. Guvernul vrea să îi facă chiriași

de Madalina PETRESCU Miercuri, 22 Octombrie 2025 144 2 min citire
Victimele exploziei din Rahova, indignate. Guvernul vrea să îi facă chiriași
Victimele exploziei din Rahova sunt indignate de anunțul Guvernului că blocul lor va fi reabilitat din banii statului, dar din proprietari vor deveni chiriași. Este vorba despre oameni care locuiau în acel bloc de când a fost dat el în folosință, în anul 1981. Locatarii au povestit la Antena 3 CNN că au muncit din greu, ani de zile, ca să-și plătească apartamentele în care au trăit toată viața și în care și-au crescut copiii și sunt șocați de anunțul Guvernului. Alții însă au mărturisit că, în România, nimic nu îi mai surprinde, iar comunicatul Ministerului Dezvoltării îi „scârbește și mâhnește” deopotrivă.
Ministerul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat marți că blocul din Rahova va fi reconstruit de stat, dar „locuinţele nou realizate se vor atribui cu chirie foştilor proprietari". Acesta a explicat în cursul zilei de  miercuri, la ce s-a referit când a spus că locatarii care și-au pierdut casele în urma exploziei într-un bloc în Calea Rahovei vor deveni chiriași. El a precizat că în prezent legislația românească nu permite finanțarea reconstruirii unui imobil distrus în urma unei explozii sau a unui incendiu, acesta fiind motivul pentru care Ministerul a publicat în transparență proiectul care să creeze baza legală pentru reconstrucția blocului de pe Calea Rahovei. Ministrul a subliniat că experții au stabilit că blocul nu mai poate fi locuit, așa că trebuie demolat. Referitor la situația juridică a locatarilor care și-au pierdut casele, Cseke Attila a spus că se studiază cum poate ajunge blocul reconstruit în proprietatea lor.
Nu avem astăzi un cadru legal disponibil în legislația românească pentru finanțarea din fonduri publice, de la buget de stat sau de la buget local, pentru reconstrucția în caz de incendiu, în caz de explozie care determină demolarea unui bloc. Nu avem această finanțare. Ceea ce am propus noi, ceea ce este pe site-ul ministerului, în transparență, este în primul rând crearea unui cadru legal pentru a putea finanța statul român reconstrucția acestui bloc", a spus ministrul, subliniind că până acum nu a existat o astfel de situație de asemenea magnitudine.
Ministrul a subliniat că locatarii trebuie, în paralel, să fie despăgubiți de cei vinovați: „Va exista un vinovat pentru această explozie și acel vinovat va trebui să răspundă inclusiv material. Proprietarii vor trebui despăgubiți fie de firmele de asigurare, dacă aveau polițe facultative, fie de persoana fizică sau juridică responsabilă."
Taguri
Articolul anterior Muzeul Luvru s-a redeschis după trei zile de la furtul de bijuterii. Galeria Apollo rămâne închisă
Articolul următor UPDATE În dosarul Danei Marijuana, termenul de azi s-a amânat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei