Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Victimele teribilului accident de sâmbătă, încă în stare gravă

de Camelia MIU - MITRIC Marţi, 12 August 2008 518 < 1 min citire
Victimele care au supraviețuit accidentului de sâmbătă sunt încă în stare gravă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, dr. Florian Stoian, fetița de 14 ani, Mihaela Manea, a fost operată la mâini, urmând ca astăzi să fie operată la ambele picioare, băiețelul de nouă ani, Silviu, fratele Mihaelei, va fi operat tot astăzi pentru fractura de femur drept, femeia de 40 de ani, Elena Isăică, va fi operată tot astăzi pentru fractura de femur drept, pe când fiica ei, de 16 ani, Ioana, se află în stare foarte gravă, medicii având în cazul ei, în continuare, un pronostic rezervat.
Amintim că cinci persoane au murit, sâmbătă, în unul dintre cele mai grave accidente petrecute în ultimii ani. Un autoturism Volkswagen Passat, care efectua o depășire pe contrasens între localitățile Murfatlar și Valu lui Traian, a intrat în coliziune cu un Opel Astra. Impactul a fost devastator. Ambele mașini au fost distruse, cinci persoane au murit pe loc, iar alte patru rănite grav.
Articolul anterior Annual inflation hits 9.04% in July below estimates on lower prices for food, services
Articolul următor Pedepse grele cu închisoarea pentru membrii unei rețele care obțineau credite cu acte false

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei