Dinora Rodriguez din Los Angeles s-a gândit că la vârsta de 40 de ani n-ar strica o mică intervenție estetică pentru a deveni mai atrăgătoare.
- Publicitate -
Ea s-a decis să apeleze la un chirurg estetician, pentru a-și înlocui implanturile de silicon.
Spre marele ei ghinion, doctorița care a operat-o nu era calificată pentru asemenea intervenții, iar rezultatul a fost un dezastru. În loc de doi sâni sexy, Dinora are acum un singur sân mare, pentru că în urma operației, sânii i-au fost uniți prin piele.
Mai mult, medicul impostor i-a operat și pleoapele, deși femeia nu-i ceruse așa ceva, iar din cauza nepriceperii doctorului ea nu-și mai poate închide acum ochii.
Specialiștii la care a apelat ulterior i-au spus că nu se mai poate face nimic și va trebui să-și pună picături în ochi toată viața, ca să-i mențină umezi.
Din fericire, însă, sânii vor putea fi corectați, Dinora reușind să strângă banii necesari unei alte operații, după ce și-a dat în judecată doctorul care a nenorocit-o.
Acum, Dinora s-a alăturat unei campanii de informare a pacienților, în speranța că alte femei nu vor mai trece prin așa ceva. Cei care vor să se supună unor operații estetice, trebuie neapărat să apeleze la un medic membru al Asociației de chirurgie plastică.