Sâmbătă, 06 Iunie 2026

VIDEO/Un singur român era în grupul celor sechestrați în Londra, informează MAE

de Cuget Liber Luni, 12 Septembrie 2011 822 < 1 min citire
Ambasada României a fost informată de poliția din Bedfordshire că în grupul de persoane sechestrate se află un singur cetățean roman, care nu a cerut până acum sprijin consular din partea autorităților române.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, Ambasada României la Londra s-a autosesizat în legătură cu acest caz și a solicitat autorităților din Bedfordshire și autorităților naționale britanice informații cu privire la prezența cetățenilor români printre membrii grupului identificat.
În urma acestor demersuri s-a stabilit că în grupul de persoane eliberate se află un singur cetățean român.
Reamintim că două sute de polițiști, unii dintre ei înarmați, au participat la operațiunea de eliberare a persoanelor sechestrate declanșată după cinci luni de supravghere.
Potrivit The Sun, cei sechestrați erau rași în cap și trăiau în condiții similare unui "lagăr de concentrare nazist", după cum relatează surse citate de cotidian. Bărbații au fost găsiți trăind înghesuiți în caravane murdare, în barăci și chiar boxe pentru cai, unii dintre ei acoperiți cu propriile excremente. Toți fuseseră obligați să renunțe la proprietățile lor, informează Mediafax.ro.
Taguri
Articolul anterior Angajații a 17 primării din Constanța au acordat ajutoare sociale ilegale
Articolul următor Cum creștem imunitatea organismului, toamna

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei