Duminică, 07 Iunie 2026

Viktor Orban, după întâlnirea cu liderul extremei drepte din Spania: „Viva Vox!”

de Sorin MIHALACHE Luni, 11 Decembrie 2023 176 < 1 min citire
Viktor Orban, după întâlnirea cu liderul extremei drepte din Spania: „Viva Vox!”
Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit cu preşedintele partidului de extremă dreapta spaniol Vox, Santiago Abascal, la Buenos Aires, pentru pregătirea alegerilor europene de anul viitor, transmite agenţia EFE.
Am avut o discuţie grozavă cu Santi Abascal despre pregătirea alegerilor europene de anul viitor. Vânturile schimbării sunt puternice în Europa! Viva Vox!", a transmis Orban.
Alegerile europene, care vor avea loc în iunie 2024, se organizează o dată la cinci ani în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, pentru ca alegătorii să-şi desemneze reprezentanţii în Parlamentul European, singura instituţie aleasă democratic a blocului comunitar.
Liderul ultraconservator al Ungariei şi liderul spaniol de extrema dreaptă au vizitat Buenos Aires, unde au participat la ceremonia de învestire a preşedintelui ales al Argentinei, Javier Milei, care este şi liderul coaliţiei La Libertad Avanza, descrisă de EFE drept de extremă dreapta.
Anterior, Orban a avut o întrevedere şi cu fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro (2019-2023), cu care şi-a arătat afinitatea, în timp ce Abascal a avut o „întâlnire agreabilă” cu Milei. 
Taguri
Articolul anterior Javier Milei a depus jurământul în calitate de preşedinte al Argentinei
Articolul următor Transelectrica: Finanţare nerambursabilă de peste 56 de milioane de euro, prin REPowerEU

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei