„Artificiul prin care Consiliul UE a impus printr-un vot cu majoritate calificată, în locul unanimității, prelungirea pe termen nedeterminat a înghețării activelor Rusiei în UE, pentru eliminarea unui obstacol în finanțarea cu aceste active a unui împrumut destinat Ucrainei, arată că iluzia că statul de drept prevalează la Bruxelles s-a sfârșit", a spus premierul ungar Viktor Orban la un miting anti-război desfășurat în orașul Mohacs, în sudul Ungariei, informează agenția MTI.
- Publicitate -
Conceptul împrumutului de reparații finanțat din activele rusești, așa cum a fost prezentat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi ca Ucraina să îl ramburseze numai după ce Moscova i-ar plăti reparații de război, lucru greu de presupus că s-ar putea întâmpla, cel puțin cât timp Vladimir Putin este președinte.