Duminică, 07 Iunie 2026

Viktor Orban spune că victoria partidului său confirmă direcţia politică a guvernului

de Sorin MIHALACHE Luni, 10 Iunie 2024 163 < 1 min citire
Viktor Orban spune că victoria partidului său confirmă direcţia politică a guvernului
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că victoria partidului său de guvernământ Fidesz în alegerile pentru Parlamentul European a confirmat direcţia politică a executivului, pe fondul unui rezultat neaşteptat de puternic al unui nou venit din partea opoziţiei, relatează agenţia AFP.
Într-o situaţie de război şi într-o bătălie dificilă, am obţinut victorii importante", le-a spus Orban, un naţionalist, susţinătorilor.
Potrivit lui Orban, mesajul politic al alegerilor pentru PE a fost că ungurii au arătat clar că aleg pacea în locul războiului. El a declarat că rezultatul alegerilor a întărit politica pro-pace a guvernului, promiţând că executivul va folosi mandatul dat de alegători pentru a-şi intensifica eforturile de a ţine Ungaria în afara războiului.
Partidul lui Orban, care a descris alegerile europene ca fiind „istorice”, a ieşit pe primul loc la scrutin, dar a înregistrat un declin net, conform rezultatelor parţiale. Fidesz a obţinut peste 43% din sufragii, în urma numărării a 60% din buletinele de vot, comparativ cu un rezultat de 52,5% la alegerile anterioare din 2019.
Taguri
Articolul anterior Ursula von der Leyen: „Am câştigat alegerile europene, suntem ancora stabilităţii”
Articolul următor Marine Le Pen salută decizia preşedintelui Franţei privind organizarea de noi alegeri legislative

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei