Două persoane și-au pierdut viața în urma ninsorilor abundente și a viscolului, care s-au abătut în ultimele 24 de ore asupra regiunilor din centrul Statelor Unite ale Americii. Mai multe oficii au fost închise, în timp ce traficul este îngreunat, relatează AFP și AP.
- Publicitate -
Cele mai afectate sunt statele Colorado, New Mexico, Arkansas, Missouri și Kansas, unde, joi, au căzut până la aproximativ 40 de centimetri de precipitații.
Autoritățile se tem că ninsorile abundente ar putea afecta liniile de înaltă tensiune și, în consecință, perturba alimentarea curentă cu energie electrică. Guvernatorul din Missouri a declarat stare de urgență în acest stat lovit de intemperii, iar în Kansas au fost închise birourile publice și școlile.
Din cauza condițiilor dificile în trafic, și-au pierdut viața o tânără de 19 ani, din Nebraska, și un băiat de 18 ani, din Oklahoma. Cei doi au murit în accidente separate, după ce au pierdut controlul volanului din cauza poleiului și a vizibilității reduse.