Duminică, 07 Iunie 2026

Vizită în Siria și Liban a responsabilului ONU pentru probleme umanitare

de Cuget Liber Marţi, 14 August 2012 186 < 1 min citire
Vizită în Siria și Liban a responsabilului ONU pentru probleme umanitare
Secretarul general adjunct al Națiunilor Unite pentru probleme umanitare, Valerie Amos, se va deplasa în Siria și Liban de marți până joi pentru a atrage atenția asupra "deteriorării situației umanitare" în urma conflictului, a anunțat ONU luni, la Geneva, relatează AFP.
"Această vizită de trei zile vizează să atragă atenția în legătură cu deteriorarea situației umanitare în Siria și impactul conflictului fie asupra populației rămase în Siria, fie asupra celor care au fugit în alte țări, în special în Liban", se arată într-un comunicat.
Odată cu extinderea luptelor la Damasc și Alep, ONU estimează că două milioane de persoane sunt afectate de criză, mai mult de un milion sunt dislocate în propria țară, iar 140.000 sunt refugiate în Liban, Iordania, Turcia și Irak.
Valerie Amos intenționează să analizeze cu autoritățile siriene, Crucea Roșie din Siria și alte organizații umanitare partenere mijloacele de a spori sprijinul umanitar pentru civili.
În Liban, ea se va întâlni cu refugiați și va examina mijloacele de a-i ajuta împreună cu autorități și organizații libaneze.
Taguri
Articolul anterior Câte avioane de luptă și elicoptere noi vrea președintele Rusiei să intre în serviciu până în 2020
Articolul următor Emigrări

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei