Vineri, 05 Iunie 2026

Vizita lui Mohammed bin Salman în Franța provoacă proteste

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 29 Iulie 2022 327 < 1 min citire
Vizita lui Mohammed bin Salman în Franța provoacă proteste
Vizita prințului moștenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman în Franța a înfuriat grupurile care militează pentru drepturile omului, deoarece acesta încearcă în continuare să se reabiliteze după uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, potrivit BBC.
Cina de lucru cu președintele Emmanuel Macron a avut loc pe fondul creșterii prețurilor la energie și temerilor legate de programul nuclear al Iranului.
Logodnica lui Khashoggi a spus că a fost revoltată de vizita prințului, care neagă că a aprobat crima de la consulatul saudit din Turcia. Hatice Cengiz l-a acuzat pe președintele Macron că l-a primit pe călăul partenerului său cu toate onorurile.
Mohammed bin Salman a aterizat pe aeroportul Orly, la sud de Paris, cu o noapte înainte de discuții. Prințul saudit a stat la un castel luxos din Louveciennes, la vest de capitală, proiectat de Emad Khashoggi, un văr al jurnalistului ucis, ca un tribut adus Regelui Soare care a condus Franța în secolul al XVII-lea.
Cu câteva ore înainte de întâlnirea dintre Macron și Salman la Palatul Elysée, trei organizații civice au depus o plângere penală, acuzându-l pe prinț de complicitate la tortură și uciderea lui Khashoggi.
Taguri
Articolul anterior Liderul PSD, Marcel Ciolacu: "De la PSD o să plec acasă!"
Articolul următor Beneficiarii centrelor de plasament, informaţi despre consumul de tutun, alcool şi droguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei