În Dobrogea, nu va cădea zăpadă nici în această săptămână. Meteorologii spun că, în următoarele trei zile, vremea va fi apropiată de normalul termic specific acestei perioade, în general rece, însă apoi se va încălzi treptat. "În a doua jumătate a intervalului, vor cădea precipitații sub formă de burniță sau ploaie slabă, iar noaptea și dimineața vor fi condiții de ceață", a declarat Melania Petrescu, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Dobrogea. Valorile minime vor coborî până la minus un grad Celsius, iar maximele vor ajunge până la 12 grade Celsius, mai ales spre sfârșitul intervalului menționat.
- Publicitate -