Viața în plastic nu mai este fantastică. Cine a sperat că futurismul va pune stăpânire pe lumea mobilei s-a înșelat amarnic. Nu se mai poartă mobila cu linii drepte, simple, din materiale semifabricate, colorată în alb, negru sau roșu. Acum ne reîntoarcem la natura pe care am distrus-o sistematic de-a lungul ultimelor două milenii.
- Publicitate -
Stilul prezentului este cel exotic, "african" (după cum spun experții), bazat pe mobilier din fibră vegetală, adică bambus sau ratan.
Ipocrizia din lumea îngustă a designului interior este imensă. În urmă cu vreo doi-trei ani, experții ar fi clasificat instantaneu drept kitsch orice încăpere în care ar fi zărit urme de bambus. Acest tip de mobilier ocupa o nișă infimă a pieței, fiind preferat doar de cei cu adevărat nonconformiști. Acum, bambusul și ratanul au ajuns fix în centrul atenției, cât să se gândească snobii la miile de defrișări și la poluarea extremă de pe glob și să verse o lacrimă pe bancnotele lucioase de 500 euro.
Designerii îi îndeamnă să nu se zgârcească și să nu în-drăznească să asocieze ele-mente naturale cu cele clasice sau ultramoderniste.
Ideea de bază rămâne aceeași: LINIA locuinței trebuie respectată.
Atuul principal al mobilierului în cauză este unicitatea. Fiecare piesă este lucrată manual, costă suficient de mult cât să nu dai impresia că ești un ieftin și, în plus, este ușor reciclabilă, ceea ce îți permite să te dai și ecologist. Noul stil se numește, atenție, "etno-trendy" și se potrivește în orice cameră.
Mobilierul este ușor de întreținut și de mutat prin casă. În plus, poate fi combinat cu materiale metalice sau textile, în culori calde, cum ar fi cremul, bejul sau maroul.
Însă climaxul reîntoarcerii la natură este zambila. Zambila de apă. Poate mulți dintre voi nici nu știau că există o asemenea chestie. Însă zambila de apă este DOAR cea mai rezistentă și flexibilă fibră din lume. Adică este un fel de oțel al florei. Atuurile împletiturilor din zambilă sunt aspectul fin și lipsa protuberanțelor, care ar putea distruge husele textile.
Moda "naturistă" trebuie implementată chiar și în camerele copiilor, pentru a le oferi o pseudo-continuitate în viață. Raționamentul este simplu: dacă îți înveți odrasla că e bine să stea afară la aer și că trebuie să mănânce sănătos, fără E-uri, coloranți și surogați, atunci trebuie să îi asiguri și o cameră în ton cu alimentația și stilul de viață.