Duminică, 07 Iunie 2026

Zeci de nuntași au ajuns la spital după ce au petrecut la restaurantul "Zorile"

de Alina ENACHE Miercuri, 29 Octombrie 2008 772 2 min citire
Zeci de persoane au ajuns la spital, în noaptea de luni spre marți, cu toxiinfecție alimentară, după ce au fost la trei nunți care au avut loc, în week-end, la restaurantul Zorile, din Constanța. Printre pacienți se numără și două mirese și un mire.
Aproape 600 de persoane au participat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la trei nunți organizate în saloanele restaurantului Zorile.
Duminică, nuntașii au început să se simtă rău. Inițial, au crezut că este vorba despre o răceală, dar apoi simptomele au început să se agraveze, așa că oamenii au decis să meargă la spital. "Soția avea frisoane, senzație de vomă, se simțea slăbită. Inițial, am crezut că este vorba despre o răceală, dar ulterior a trebuit să mergem la spital", a declarat Viorel Bălașa, soțul uneia dintre pacientele internate acum în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța.
Deocamdată, medicii nu știu ce aliment i-a îmbolnăvit pe nuntași, întrucât meniul a fost foarte variat. "La aperitiv spre exemplu, au avut ciuperci umplute, chifteluțe, creier pane, tot felul de preparate. Eu am avut noroc pentru că, probabil, nu am mâncat din alimentul periculos, așa că s-a îmbolnăvit doar soția", a declarat Viorel Bălașa.
Medicul de gardă de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Elena Dumea, a declarat că, până ieri dimineață, 32 de persoane fuseseră internate în spital. "Din spusele bolnavilor, mai multe persoane au ajuns și la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Victor Babeș, din Capitală, dar și la spitalele din Brăila și Călărași", a explicat medicul.
În prezent, starea pacienților este ameliorată, dar trebuie să rămână sub supraveghere medicală încă două - trei zile.
Autoritatea de Sănătate Publică a județului Constanța a demarat o anchetă. Echipele de intervenție s-au deplasat la spitalul unde sunt internați bolnavii și la restaurantul unde au avut loc cele trei nunți pentru ancheta epidemiologică a bolnavilor și recoltarea de probe. Ancheta este în curs de desfășurare.
Gheorghe Tararache, administratorul restaurantului Zorile, exclude posibilitatea ca produsele alimentare pregătite în bucătărie și servite nuntașilor să fi fost de vină pentru producerea toxiinfecției alimentare. "Și eu am mâncat și din gustare au luat toți, inclusiv personalul. De zece ani de când sunt aici nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva", se apără el. Administratorul a precizat că în afară de tort, de prăjituri și sărățele, toate produsele servite la nuntă sunt preparate în bucătăria restaurantului.
El nu exclude, însă, posibilitatea ca unul dintre angajați să fie purtătorul microbului care ar fi produs toxiinfecția.
Articolul anterior Salary hikes for teachers could amount to 0.75% of GDP in 2009, IMF warns
Articolul următor Hong Kong, raiul navetiștilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei