Duminică, 07 Iunie 2026

Zi istorică pentru pacea mondială. Întâlnirea Trump-Putin, urmărită de întreaga planetă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 15 August 2025 270 1 min citire
Zi istorică pentru pacea mondială. Întâlnirea Trump-Putin, urmărită de întreaga planetă
Întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Vladimir Putin, programată să aibă loc în Alaska, nu este doar despre Ucraina, ci despre un pachet de negocieri mult mai amplu, a declarat vineri analistul de politică externă Ștefan Popescu, la Antena 3 CNN. „Nu este o siguranță totală”, spune Popescu despre încrederea afișată de Trump că va obține un rezultat concret. „Chiar dacă am fi avut o administrație democrată, deznodământul era același. Ucraina nu mai reprezintă o prioritate pentru Statele Unite. Prioritățile sunt China, Indo-Pacificul, Arctica, cooperarea spațială, prețul petrolului mondial", adaugă el.
Faptul că summitul are loc în Alaska este, în sine, o victorie de imagine pentru liderul rus. Analistul nu se miră că președintele ucrainean nu participă la această primă rundă. „Este o negociere mult mai amplă. Trump a recunoscut că este nevoie de Ucraina pentru ca rezultatul să fie acceptat, dar și de acordul europenilor care îi susțin pe ucraineni", spune Ștefan Popescu.
Potrivit news.ro, Trump şi Putin vor discuta în primul rând termenii unui potenţial acord de pace în Ucraina, deşi Trump a declarat că numai Rusia şi Ucraina pot încheia acorduri finale. Moscova a sugerat, de asemenea, că şi controlul armamentului şi cooperarea economică ar putea fi pe agenda discuţiilor.
Putin a ridicat deja posibilitatea revendicării a două teritorii din Ucraina (Doneţk şi Luhansk), menţinând în acelaşi timp poziţiile actuale ale Rusiei în Zaporojie şi Herson. Oficialii ucraineni au respins propuneri similare în trecut. Poziţia lor actuală este că ar putea fi dispuşi să facă concesii dificile, dar numai după ce Rusia va accepta un armistiţiu. Trump a sugerat miercuri că orice acord de pace ar necesita „schimburi de teritorii”, dar că decizia va aparţine lui Putin şi Zelenski.
Taguri
Articolul anterior Marele absent de la Ziua Marinei, președintele Nicușor Dan. Este prezent premierul României
Articolul următor ZIUA MARINEI. Premierul Ilie Bolojan: „Dezvoltarea țării noastre nu se poate face fără dezvoltarea Constanței”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actualitate

Ultima oră

Titlurile zilei