În prima zi de la ridicarea restricţiilor în Marea Britanie, moneda naţională a suferit cea mai grea depreciere ajungând la cel mai jos nivel din ultimele luni. Asta şi în contextul în care investitorii au ales să fie prudenţi îndreptându-se spre monede mai sigure, informează Reuters. Săptămâna trecută, lira sterlină a avut cea mai proastă săptămână din lună prin comparație cu dolarul american, iar această tendință descendentă a continuat şi luni, când lira britanică a atins valoarea de 1,37125 dolari, cel mai scăzut curs din 13 aprilie. Prin comparație cu euro, lira a scăzut cu 0,2%. Piețele globale au arătat semnele aversiunii la risc a investitorilor, câștigătoare fiind monedele sigure. Analiștii spun că acest fapt poate fi explicat prin teama de inflație și îngrijorările cu privire la evoluția epidemiei în contextul răspândirii variantei Delta.
- Publicitate -