Poliția a confiscat 120 de mașini sport, ce "zburau" pe autostradă

de Cuget Liber Sâmbătă, 04 Mai 2019 474
Poliția din Germania a confiscat 120 de mașini sport care participau la o cursă pe care suspectează că ar fi ilegală. Mașinile, printre care Porsche, Lamborghini și Audi au fost oprite pe o autostradă din nord-estul Germaniei, pe o porțiune în care nu sunt limite de viteză, potrivit The Guardian. Acestea "zburau" efectiv pe autostradă.
Mai mulți șoferi participanți la trafic au sunat îngrijorați reclamând că mașinile rulează cu viteză de aproape 250 de kilometri la oră. Cele mai multe dintre vehicule erau înmatriculate în Norvegia și aveau lipite pe ele autocolante cu numele evenimentului la care participau, Eurorally.
Potrivit paginii acestuia, cursa a avut startul la Oslo și avea ca punct final Praga. Taxa de participare pentru fiecare șofer a fost de 799 de euro. Un purtător de cuvânt al Poliției a declarat pentru Bild că autoritățile investighează dacă evenimentul nu ar putea fi catalogat drept o cursă ilegală.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Auto

Ultima oră

Titlurile zilei