Vineri, 05 Iunie 2026

Apeluri de la cetățeni

de Florica ZDRU Joi, 02 Octombrie 2008 576 1 min citire
Reevaluare
Mădălina S., din Constanța: Dacă într-un apartament s-au produs modificări asupra corpurilor de încălzire - tip, număr de elemenți și altele asemenea - față de situația inițială prevăzută în proiectul imobilului, se va recalcula suprafața utilă care se ia în considerare la repartizarea cheltuielilor individuale pentru încălzire.
Procedură
George Lepădatu, din Mangalia: Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios administrativ competentă, suspendând cauza. Instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților.
Excepții
Liliana Florea, din Ovidiu: Printre lucrările de instalații aferente construcțiilor care se exceptează de la autorizare se numără și montarea/instalarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate de ISCIR, care funcționează cu gaze naturale, cu condiția ca prin soluția adoptată să fie respectate toate normele tehnice și normativele de specialitate.
Sporuri
Silvia Onică, din Constanța: Problema sporurilor de muncă este rezolvată de contractul individual de muncă sau, după caz, contractul colectiv de muncă.
Taguri
Articolul anterior Romanian leu heaves to 3.7350 per euro, on American bourses comeback
Articolul următor Elevii chiulangii - sub lupa camerelor de luat vederi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei