Verificare
- Publicitate -
Ana C., din Constanța: Deși pare greu de crezut, este posibil, totuși, ca o persoană să nu fi consumat deloc apă caldă timp de două luni. Desigur, dumneavoastră vă gândiți că persoana respectivă înșală asociația de proprietari și nu declară consumul real, indicat de contorul sau contoarele din apartament. Potrivit legislației, una dintre obligațiile administratorului este citirea, lunar sau periodic, în funcție de hotărârea adunării generale a asociației de proprietari, a indexului contoarelor individuale aparținând proprietarilor și înscrierea sau verificarea înscrierii acestuia în fișa de apartament, cu condiția ca acestea să fie montate cu acordul adunării generale a asociației de proprietari și al furnizorului de utilități. În cazul semnalat de dumneavoastră, când unul din proprietari a indicat, timp de două luni consecutiv, consum zero la apa caldă, administratorul ar fi trebuit să se sesizeze și să verifice contorul.
Reglementări
Diana Mantea, din Constanța: Dacă decesul titularului dreptului la pensie a survenit înainte de plata pensiei (în aceeași lună calendaristică), o rudă de gradul întâi a decedatului poate ridica pensia cuvenită pensionarului decedat. În acest scop, persoana respectivă va prezenta factorului poștal o adeverință specială eliberată pe numele ei de Casa Județeană de Pensii.