"Pe motiv că sunt tot felul de alte obligații ale firmei, salariile sunt mai mereu amânate. Este legal așa ceva din cauza crizei, cum ni se spune?" (M. Ion).
- Publicitate -
* * *
Ce cuprinde salariul?
Salariul însumează venitul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Legea obligă ca salariile să se plătească înaintea oricăror altor obligații bănești ale angajatorilor.
Potrivit legislației muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă. Expertul în Resurse Umane, Manuela Marcu, ne-a explicat că pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu lunar, desigur, exprimat în bani.
De reținut că la stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenență națională, rasă, culoare, etnie, religie, opțiune politică, origine socială, handicap, situație sau responsabilitate familială, apartenență ori activitate sindicală.
Cum se stabilesc salariile?
Corect și legal este ca salariile să se stabilească prin negocieri individuale sau /și colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestora. Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilesc prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale representative.
Salariul este confidențial
Și nu în ultimul rând, este bine să se știe că salariul este confidențial, angajatorul fiind obligat să ia toate măsuril enecesare astfel încât această confidențialitate să se și asigure. Atenție! În scopul promovării intereselor și apărării drepturilor salariaților, confidențialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz, reprezentanților salariaților, în strictă legătură cu interesele acestora și în relația lor directă cu angajatorul.