"Eu cred că tenul meu face parte din categoria celor uscate. Aș vrea să știu dacă pentru un asemenea ten pot să-mi prepar acasă o mască pe bază de argilă. Vă mulțumesc anticipat pentru răspuns" - Adela, din M. Kogălniceanu.
- Publicitate -
v v v
Fiind astringentă, de regulă, argila se folosește pentru tratarea tenurilor cu probleme, precum acnee, puncte negre, coșuri, întrucât calitățile ei favorizează închiderea porilor.
Nu este recomandată pentru tenurile uscate, însă, dacă chiar doriți să încercați o mască pe bază de argilă, Bogdana Oancea Stoian (Salonul Crazy Colors, str. Adamclisi nr. 3, bloc P 3, Constanța, telefon 0341/452070; 0722/447325), vă recomandă s-o combinați cu un gălbenuș de ou, cu banană sau cu alte fructe hrănitoare.
Ideal ar fi, însă, pentru a nu complica situația, să procurați o mască specială pentru tenul uscat, cu condiția ca tipul de ten să fi fost testat dinainte de un cosmetician.