Dermatologii atrag atenția să avem mare grijă ce fel de deodorante folosim. Puțini știu însă că astfel de produse de igienă, extrem de necesare zilnic, pot fi preparate și în casă, înlocuindu-le cu succes pe cele din comerț, care, e adevărat, conțin arome plăcute, dar și chimicale ce distrug flora saprofită de la suprafața pielii. Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, cu competențe în fitoterapie și nutriție, recomandă ca deodorantele bio, preparate de noi acasă, să conțină substanțe antimicrobiene, care să combată mirosurile neplăcute: "Aceste produse de igienă se pot extrage din întreaga plantă (busuioc, salvie sau cimbru), din florile și frunzele unor plante cu miresme foarte plăcute (lăcrămioare, iasomie, trandafiri și mentă), din cojile citricelor, dar și din scoarța sau din mugurii unor arbori, cum ar fi scorțișoara și cuișoarele. În acest caz, substanțele cu efect odorant și aromatizant inhibă activitatea glandelor sudoripare, au efecte antimicrobiene și înlătură mirosurile neplăcute. Nu în ultimul rând, aceste odorante de curățenie pentru corp și pentru locuință, preparate în casă, induc o stare de liniște".
- Publicitate -
Bicarbonat de sodiu. Cel mai simplu deodorant se poate prepara din bicarbonat de sodiu (praful care se folosește la prepararea prăjiturilor). Pasta obținută din bicarbonat de sodiu (o linguriță de pulbere și tot atâta apă) se aplică pe axile cu un tampon de vată.
Un alt deodorant tot pe bază de bicarbonat de sodiu se prepară dintr-un plic de bicarbonat de sodiu, 100 ml apă distilată, 10 linguri de apă de trandafir și 10 picături de ulei esențial de portocale. Ingredinetele se amestecă până când se omogenizează foarte bine. Deodorantul, care se păstrează în sticluțe închise ermetic, se folosește dimineața, după duș. De asemenea, pentru eliminarea mirosului neplăcut de transpirație este foarte eficientă pudrarea axilelor cu un deodorant preparat din pudră de talc fructată în amestec cu bicarbonat de sodiu ( câte o linguriță din fiecare) și patru linguri de ceai de mentă. Soluția obținută se pune într-un pulverizator și se folosește după fiecare duș.
Ulei de lavandă. O loțiune excelentă pentru trup și suflet se poate prepara din ulei de lavandă (o linguriță), ulei de susan (trei lingurițe), miere (trei lingurițe) și 200 ml de apă distilată. Licoarea se folosește după baie, mai ales în zilele caniculare. Loțiunea hrănește și hidratează pielea, înlăturând starea de neliniște.
Salvia. Rețetă: 20 de picături ulei esențial de salvie, trei picături de ulei de portocal sau de busuioc, 100 ml de apă distilată, 4 lingurițe de alcool de 50 de grade. Ingredientele se pun la macerat într-un vas de sticlă, acoperit etanș. După 10 zile, soluția se filtrează printr-un tifon foarte des. Deodorantul obținut se pune într-un pulverizator și se folosește după fiecare baie.
De precizat că uleiul de salvie este un ingredient ideal pentru deodoratele bio. Nu este iritant, menține stratul protector de acid de la suprafața pielii și scade secreția glandelor sudoripare.