"Rugăminte: un copil cu diabet trebuie să țină un regim alimentar foarte strict, fără pic de dulce? Și sportul le face rău?" (Alina Vlad).
- Publicitate -
v v v
Stimată doamnă Vlad, după cum ne-a explicat dr. Anca Sima, medic primar pediatru în cadrul Clinicii Homeomed, în lipsa unei monitorizări corecte a glicemiei, dar și a unei alimentații corespunzătoare, de-a lungul vieții, copilul cu diabet se poate trezi cu o serie de complicații, printre care se numără bolile cardiovasculare, amputarea membrelor, complicații renale, diabetul neținut sub control putând duce chiar la orbire.
Cât privește alimentația, monitorizarea meniului copilului este absolut obligatorie. Practic, părinții trebuie ajutați să calculeze cu maximă strictețe carbohidrații din hrana copilului bolnav de diabet zaharat. Sub nicio formă și în nicio împrejurare nu trebuie să permită excesul de produse zaharoase, căci acestea le-ar putea dăuna cel mai mult.
Cât privește exercițiile fizice, acestea trebuie încurajate, fiind o aberație că un diabetic n-ar trebui să facă sport. Dimpotrivă! Însă este nevoie ca mișcările să fie supravegheate. Așadar, pentru ca părinții să aibă conduita necesară, specialista le reco-mandă să ceară sprijinul medicului curant al copilului, în scopul primirii tuturor informațiilor în măsură să-i ajute la ținerea sub control a diabetului.