Dacă ați avut ghinionul să dați peste un instructor auto a cărui pricepere de pedagog v-a dat de gândit, principala lui preocupare fiind să vă vorbească non-stop despre… cățel și purcel, numai despre manevrele pe care trebuie să le faceți nu, cum ați reacționat? Ați renunțat la el sau ați mers mai departe, scrâșnind din dinți?
- Publicitate -
La școala de șoferi există doi actori principali: "școlerul" și instructorul, categoric, fiecare cu obligațiile și drepturile sale. Dar peste toate ar trebui să fie stăpân bunul simț și priceperea. Din păcate, deși fiica sa a semnat un contract cu o școală de șoferi, Remus Anghel (56 ani), s-a jenat să facă uz de el, iar atitudinea instruc-torului a bruiat-o atât de serios, încât n-a avut curaj să se prezinte la examen, pentru obținerea permisului auto: "Și eu am făcut școala de șoferi cu mulți ani în urmă, știu că unii erau nemulțumiți de felul cum le explica instructorul, eu n-am avut ghinionul acesta. Instructorul meu vorbea puțin, însă avea o metodă care te ajuta să înveți repede și corect șoferia. Fiică-mea a avut ghinionul să dea peste un instructor înnebunit să-și pună toată viața pe tavă, să trăncănească non stop despre nevastă, copii, cățel, purcel… și să nu-i explice mare lucru. A pus-o în niște situații, de nu mai vrea fata să facă șoferie. Nici măcar n-a avut curaj să dea examen pentru permis! Ce-i de făcut în situații din astea? Oamenii ăștia au pregătire specială?".
v v v
Stimate domnule Anghel, în astfel de situații, instructorul auto se poate schimba foarte ușor. Pentru asta este însă nevoie de o cerere scrisă la școala de șoferi (asta, în cazul în care e vorba de una respectabilă). În niciun caz nu se recomandă capitularea cursan-tului, cu atât mai puțin cu cât la mijloc sunt niște bani și nu puțini.
Referitor la cea de-a doua chestiune, potrivit legislației, pentru obținerea atestatelor de instructor auto și de profesor de legislație rutieră, solicitanții trebuie să îndeplinească anumite condiții, să urmeze un curs de pregătire profesională într-un centru de pregătire și perfecționare profesio-nală a personalului din domeniul transporturilor rutiere, autorizat de către Ministerul Transporturilor și să promoveze examenul susținut în condițiile stabilite de meto-dologie.