Miercuri, 22 Iulie 2026

Ghidul creștinului ortodox Blestemul părintesc

de Florica ZDRU Vineri, 31 August 2007 4284 3 min citire
"Aș dori să aflu, dacă se poate, cum poate fi dezlegat un copil de blestemul părintesc? (Mădălina C., din Constanța)
vvv
Există un obicei foarte rău la unii părinți de a-și blestema copiii, atunci când îi supără, poate, fără să știe ce urmări grave are acest lucru asupra lor. Ideal ar fi să ne ferim a rosti orice cuvânt rău la adresa copiilor noștri, pentru a nu se răsfrânge asupra lor și a nu le produce mari necazuri în viață.
Copilul blestemat va suferi
Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui, iar părinții respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, este foarte ușor atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferințe, eșecuri în viață peste copiii respectivi.
Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinți asupra copiilor, cât și invers, de copii asupra părinților. Mulți copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părinților.
Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii, făcută atât de părinti, cât și de copii; după aceea, un rol foarte important îl are citirea rugăciunilor celor mari de dezlegare asupra întregii familii, respectiv Molitfelnic și Aghiazmatar. Pentru aceasta, este bine ca părinții și copiii să meargă împreună la preot, pentru a le citi rugăciunile de dezlegare.
Foarte grav este când părintii mor fără să le fi citit în viață rugăciunea respectivă. Acele înjurături și blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot când părinții sunt în viată, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor, pentru că, dincolo de mormânt, nu mai poate face nimeni acea dezlegare.
Preot paroh Vasile Vasile (Parohia Sfânta Cuvioasa Parascheva, din Năvodari)

Taguri
Articolul anterior Viață de câine cu o moștenire de 12 milioane de dolari !
Articolul următor Părinții trebuie să fie alături de copii în crizele emoționale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei