"Eu am de mulți ani probleme cu oasele, dar fără dureri mari, cum am acum. După ce m-a con-sultat, doctorul de familie mi-a spus că trebuie să fac mai multe analize, pentru că bănuiește că aș avea boala Paget. N-am auzit în viața mea de așa ceva și vă rog din suflet să-mi explicați și mie ce fel de boală e asta, din ce cauză apare și dacă ea poate fi prevenită? Vă mulțumesc din inimă!" – Carmen L., 51 ani, din Mangalia.
- Publicitate -
v v v
Înainte de toate, medicul primar Emil Bianu, specialist în medicină fizică, a dorit să pre-cizeze că apariția acestei boli este mai probabilă dacă un membru al familiei a suferit de o asemenea maladie și că simptomele ei se manifestă la persoane trecute de 50 de ani și foarte rar la cele cu vârsta sub 40 de ani. Este o afecțiune ce evoluează în timp, ducând la creșterea și dezvoltarea anormală a oaselor. Practic, țesutul osos este înlocuit în mod continuu printr-un proces de reconstrucție osoasă, pe măsură ce este distrus și absorbit de către corp, iar pentru a ține pasul cu ritmul distrugerii oaselor, organismul va mări viteza procesului de reconstrucție. Problema este că noul țesut osos este, de regulă, mai fragil, situație care favorizează fracturile osoase.
În general, boala Paget afectează oasele coloanei vertebrale, tibia, femurul, craniul, oasele pelvisului. Este bine să știți și să nu intrați în panică, întrucât poate fi afectat chiar și un singur os.
Cauzele sunt, în principal, de natură genetică, dar și virală, întrucât au fost identificați virusuri precum cel al rabiei canine sau rujeolei. Totuși, nu există dovezi clare că aceștia cauzează cu adevărat această boală.
Stimată doamnă Carmen, această boală nu poate fi prevenită, însă complicațiile ei - precum osteoartrita - pot fi prevenite prin administrarea corectă a tratamentului, prin exerciții fizice ușoare, care să nu tensioneze osul, dar și prin menținerea unei greutăți corporale corespunzătoare vârstei.