Persoanele care consumă regulat prea mult alcool la vârsta adultă se expun riscului unui declin intelectual accelerat, ce antrenează o scădere a memoriei, a capacității de atenție și de concentrare, este concluzia unui studiu elaborat de Universitatea College din Londra. Cercetarea, realizată pe 5.054 de bărbați și 2.099 de femei, arată că un consum semnificativ de alcool între vârsta de 40 și 60 de ani poate antrena un declin cognitiv mai rapid la bătrânețe.
- Publicitate -
Participanții au fost chestionați de trei ori, într-un interval de 10 ani, despre cantitatea si felul de alcool (vin, bere, spirtoase) pe care-l consumă de obicei. Primele teste au fost efectuate atunci când vârsta medie a participanților era de 56 de ani și au fost apoi repetate de două ori, după cinci și respectiv zece ani.
S-a evaluat capacitatea de memorare, dar și de atenție și de realizare a unor raționamente pentru atingerea unui obiectiv. Testul de memorie a constat în redarea într-un minut a cât mai multe cuvinte posibile dintr-o listă cu 20 de cuvinte, iar testul de raționament logic a fost compus din 65 de întrebări. Cei evaluați au mai fost supuși la încă două teste la care li s-a cerut să scrie într-un minut cât mai multe cuvinte care încep cu litera S și nume de specii de animale.
În cazul bărbaților, nu a fost observată nicio diferență în privința declinului memoriei între cei care nu beau alcool și băutorii moderați. În schimb, cei care beau mai mult de 36 de grame de alcool pe zi (echivalentul a trei pahare și jumătate în această cercetare) au prezentat un declin al memoriei și al abilităților mai rapid decât băutorii moderați, ei îmbătrânind intelectual cu încă 1,5 până la 6 ani. De exemplu, un bărbat în vârstă de 55 de ani, care obișnuiește să bea mult alcool, este, din punct de vedere intellectual, la fel de bătrân ca unul de 61 de ani. În plus, aceste efecte se accentuează pe măsura creșterii cantității de alcool consumate.
Efectul unui consum semnificativ de alcool nu a putut fi evaluat foarte clar la femei, întrucât puține dintre ele erau mari consumatoare de alcool, dar se pare că ele ar avea nevoie de numai două pahare de alcool pe zi, spre deosebire de 3,5 în cazul bărbaților, pentru a înregistra a intra într-un declin cognitiv mai accentuat.
Acest studiu, la fel ca și altele precedente, sugerează că, în general, este puțin probabil ca un consum moderat de alcool să accentueze procesul de îmbătrânire intelectuală.