Cât costă analiza apei

de Florica ZDRU Miercuri, 04 Decembrie 2013 249
"Am reușit să-mi fac o fântână în curte și mă bate gândul să folosesc apa măcar la baie. Avem un bebeluș, însă copiii la vârsta asta au pielea foarte sensibilă, mi-e teamă să-l spăl cu apă din fântână, chiar dacă e supusă fierberii. În Constanța, există vreun laborator în care se poate face analiza apei? Mă interesează și cât costă. La Iași, de exemplu, sora mea a plătit, anul trecut, 300 de lei pe analiză, ceea ce mi se pare prea mult. Cu stimă, Daniela Marian".
Costul analizei la Constanța - tot 300 de lei. Persoanele interesate să știe dacă apa din propria fântână este sau nu potabilă și în ce alte scopuri poate fi folosită, fără riscuri asupra sănătății, trebuie să se adreseze Direcției de Sănătate Publică din Constanța, o instituție publică, a cărei activitate se desfășoară pe teritoriul județului nostru și care dispune de laboratoare performante, cu echipamente moderne, unde se pot efectua, printre altele, și analize microbiologice și fizico-chimice pe probe de apă.
Procedura este următoarea: se face o cerere către DSP, unde se vor menționa numele solicitantului, adresa de domiciliu și adresa punctului de recoltă. Apoi, se va achita suma de 300 de lei la casierie. Solicitantul va primi și sticle sterilizate pentru recoltarea probei, pe care, după umplere, le va depune la laboratorul de analize din strada Nicolae Iorga nr. 89, Constanța.
De menționat că buletinul cu rezultatul analizelor microbiologice și fizico-chimice se poate elibera în circa o săptămână de la solicitare. Este salutară ideea celor care dețin fântâni de a face analiza apei, întrucât, potrivit specialiștilor, apa cu deficiențe de calitate are consecințe nebănuit de severe asupra sănătății. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei