Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ce cadouri să nu faci, din superstiție, de Crăciun

de Cuget Liber Luni, 12 Decembrie 2011 1603 1 min citire
Străvechiul obicei al darurilor de Crăciun nu avea cum să rămână în afara aurei superstițiilor de bun sau de rău augur. Vă prezentăm câteva superstiții de acest gen, culese de-a lungul și de-a latul Europei:
l Nu dărui niciodată pantofi, ghete sau altfel de încălțăminte cu ocazia Crăciunului, întrucât cel care primește acest cadou va pleca sau se va îndepărta de tine.
l Pentru a alunga ghinionul, ori de câte ori oferi drept cadou un portofel, trebuie să pui în el niște bani, cel puțin o monedă.
l Evită să dăruiești orice fel de ceas, indiferent dacă este unul de mână, un orologiu sau un ceas deșteptător, pentru că, în acest fel, poți sugera că cel căruia îi este destinat are clipele numărate.
l Dacă îți dorești ca belșugul să fie aproape de tine în noul an, asigură-te că oferi cel puțin un cadou cu prilejul Crăciunului.
l Nu curăța sau nu spăla niciun cadou de Crăciun înainte de a-l oferi, întrucât, în acest fel, poți îndepărta norocul.
l Dacă persoana iubită îți dăruiește de Crăciun un cuțit, fie și din cauză că obiect ul îți lipsește cu desăvârșire din bucătărie, înseamnă că relația voastră se va destrăma curând.
l Dacă dăruiești cuiva bani de Crăciun, ai grijă ca ei să fie într-un număr impar, astfel încât să nu fie cu ghinion.
l Lucrurile dulci sau pline de arome, precum ciocolata, fructele sau vinurile sunt de bun augur. Ele semnifică faptul că vrei ca cel care le primește să se bucure de o viață dulce, astfel de cadouri simbolizând norocul.
l Nu dărui din nou un cadou primit de tine, decât dacă vrei, în acest fel, să înlături ghinionul ce a însoțit respectivul dar. În caz contrar, se sugerează că vrei să renunți la relația pe care o ai cu persoana ce ți-a dat respectivul cadou.
Taguri
Articolul anterior Poți să călătorești și ieftin în Europa
Articolul următor Constănțenii sunt norocoșii care au putut vedea eclipsa

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei