Ce modificări ale contractului de muncă sunt permise

de Florica ZDRU Vineri, 27 Septembrie 2013 99
"Este legal să ți se pună în față, la opt luni de la angajare, o grămadă de clauze modificate la contractul individual de muncă? Și nu mă refer la modificarea salariului, cât la schimbarea locului de muncă fără acordul meu și la zilele acordate ca libere. Aproape că ni s-a dat de înțeles că dacă nu semnăm de bunăvoie, ne găsesc ei ceva ca să ne dea afară pe motive disciplinare, s-a mai întâmplat asta în anii trecuți. Au voie angajatorii să facă tot felul de modificări la contractul individual după ce salariatul l-a semnat? Cu stimă, Mihai D."
În primul rând, Mihaela Crivea, specialistă în probleme de muncă, a ținut să atragă atenția că un contract individual de muncă nu poate fi modificat decât prin acordul părților. Doar cu titlu de excepție, modificarea unilaterală este permisă, și asta numai și numai în condițiile prevăzute de legislația muncii în vigoare.
Referitor strict la elementele care pot fi supuse modificării, acestea trebuie să se refere numai la următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei