Chiar dacă este criză, iar frumusețea costă, cititoarele noastre Katerina Moroianu, D. Floroiu și Mariana Duță, toate cu vârste peste 40 de ani, nu vor să cedeze în fața timpului, dorindu-și să arate, în continuare, tinere, dar să cheltuiască mai puțin și, mai ales, în cunoștință de cauză.
- Publicitate -
v v v
Ideea că pentru a arăta mai tânără și mai frumoasă nu trebuie neapărat să cheltuiești foarte mulți bani, ci doar să fii perseverentă și să știi ce greșeli trebuie să eviți este îmbrățișată și de experta în cosmetică Dana Onofrei. Potrivit specialistei, femeile care chiar își doresc să arate mai tinere și mai atrăgătoare după 40 de ani trebuie să evite următoarele greșeli:
l Atenție! Și fondul de ten mai deschis decât tenul vă face să arătați ca un om bolnav, palid, șters.
l Renunțați la fondul de ten solid, pentru că se adună între riduri, făcându-le și mai vizibile.
l Nu folosiți fard de pleoape irizant, pentru că atrage lumina și scoate în evidență toate liniile pielii, mai profunde sau mai superficiale.
l Nu folosiți în exces corector deschis sub ochi pentru că acest produs cosmetic atrage atenția asupra imperfecțiunilor din această zonă.
l Nu folosiți farduri prea pale, prea colorate ori prea luminoase, ci nuanțe cât mai naturale, care vă fac să arătați mai tinere.