Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Medicul de gardă Ce trebuie să mănânce bolnavii de sinuzită

de Florica ZDRU Miercuri, 23 Octombrie 2013 247 1 min citire
Ce trebuie să mănânce bolnavii de sinuzită
"Am un copil de nouă ani, am fost împreună în Deltă și a răcit strașnic. Medicul de familie ne-a spus că are sinuzită și i-a recomandat să bea numai sucuri și ceaiuri măcar o zi, îl ajută. El e genul de copil mâncăcios, i se face rău, îmi este imposibil să-l țin numai pe lichide, plus că merge și la școală, e greu. M-ar interesa ce are voie să mănânce în sinuzită. Cu mulțumiri, Emilia". Doamnă Emilia, într-adevăr, persoanelor diagnosticate cu sinuzită li se recomandă, nu una, ci până la două-trei zile de zile repaus alimentar absolut. După cum ne-a explicat dr. Kati Blacioti, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed, în zilele de repaus alimentar sunt permise numai lichide sub formă de sucuri și ceaiuri antiinflamatorii cu mușețel și cimbrișor. Totul, din cauză că aceste lichide au capacitatea să păstreze tot timpul umedă mucoasa nazală. Apoi, ca și tip de alimentație, se recomandă mâncărurile ușoare, pe bază de legume, multe fructe bogate în vitamina C și săruri minerale (suc de lămâie diluat cu apă călduță luat dimineața înainte de masă), lapte și produse lactate (iaurt, brânzeturi), suc de orz verde, spanac, varză albă, ridichi negre, boabe de ienupăr, germeni de cereale. Foarte bun este și hreanul ras și amestecat cu puțin suc de lămâie (câte o linguriță de două ori pe zi, dimineața și seara, după care nu se mai consumă nimic timp de 30 de minute). De asemenea, trebuie să se renunțe complet la grăsimi animale și cărnuri, la condimente iuți și oțet, la cartofi, pâine albă, dulcețuri.
Taguri
Articolul anterior Cine are dreptul să declare nașterea unui copil
Articolul următor Obligații la înstrăinarea apartamentului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei