Vineri, 05 Iunie 2026

Medicul de gardă Ce trebuie să știe un bolnav de inimă

de Florica ZDRU Joi, 28 August 2014 248 1 min citire
Ce trebuie să știe un bolnav de inimă
"Am probleme cu inima, muncesc normal, opt ore pe zi, dar stau cu pastilele în buzunar, respect tratamentul. La mine cea mai mare problemă e că nu-mi place mâncarea fără pic de grăsime și mai scap la grăsimi. Și nici nu reușesc să slăbesc deloc, așa mi s-a recomandat. Trebuie să renunț de tot la grăsimi și la sare?" – întreabă un cititor.
v v v
Dacă în ceea ce privește tratamentul cardiacilor, acesta diferă în funcție de severitatea afecțiunii, de vârsta pacientului, orice bolnav de inimă ar trebui să aibă în vedere faptul că trebuie să respecte câteva principii generale de bază. Iar acestea țin de stilul de viață și de regimul alimentar și, atenție, sunt valabile pentru toți bolnavii, precizează dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center. Prin urmare, cardiacii trebuie să lupte cu toate forțele împotriva obezității, să nu facă exces de alcool, grăsimi, sare, să se odihnească suficient, să-și țină sub control tensiunea arterială și, dacă este cazul, diabetul.
Așadar, când se pune problema schimbării stilului de viață și de alimentație, nu se pot face derogări de la linia corectă.
Medicul le mai recomandă pacienților care au probleme de natură cardiacă, mai mari sau mai mici, să țină legătura cu specialistul, să-i respecte cu sfințenie recomandările, să nu sară peste programarea la controlul periodic. Procedând astfel, boala va fi ținută sub control, iar complicațiile vor fi evitate. 
Taguri
Articolul anterior Cum te poți autoriza ca traducător
Articolul următor Calendar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei