Sâmbătă, 06 Iunie 2026

"Chiar așa, să mă duc până la București să schimb banii rupți?"

de Florica ZDRU Sâmbătă, 05 Aprilie 2014 1172 3 min citire
"Chiar așa, să mă duc până la București să schimb banii rupți?"
Cei care se trezesc, din neatenție sau din oricare alt motiv, cu bani rupți, murdari sau deteriorați în portofel, sunt nemulțumiți că nu au posibilitatea să-i preschimbe la Constanța.
O altă categorie de persoane consideră că ar trebui reglementat un sistem care să permită tuturor băncilor locale, dar și comercianților, să primească măcar bancnotele cu probleme, dar care au un semn de identificare lizibil: "E clar că vânzătorii sunt instruiți să dea rest, prin metode numai de ei știute, și banii cu hibe, pe care ei nu i-ar primi de la client! Și o spun ca un om care am pățit-o de multe ori. Am probleme cu vederea și nu pot să fiu atent la detalii, oricât aș vrea. Ca omul, merg și eu la cumpărături și nu o dată m-am trezit în portofel cu bani vai mama lor. M-am întors la magazin, am explicat tărășenia, degeaba, n-am convins pe nimeni. Trimis la bancă să-mi schimb banii, nici acolo n-am avut succes, dar mi s-a recomandat să cer asta BNR București. Chiar așa, să mă duc până la București să schimb banii rupți? Suntem ditamai al doilea oraș pe țară și nu avem posibilitatea asta aici, la noi? Măcar pe viitor să se analizeze problema asta și să schimbăm banii rupți la orice bancă din Constanța". 
Cititorii noștri consideră că propunerea lor tre-buie transpusă în practică, pornind de la premisa că oricine se poate trezi, oricând, în situația de a nu avea unde să schimbe o bancnotă cu probleme.
Nu trebuie să ne deplasăm în Capitală
Astfel de schimb se poate face apelând și la serviciile poștale. Potrivit reglementărilor BNR, persoanele care dețin bani decolorați, murdari, deteriorați și care se află în circulație, nu trebuie să se deplaseze personal până la București, pentru a-i schimba cu alții fără hibe. Chiar dacă nu au această posibilitate la Constanța, ei pot rezolva problema și prin Poștă. Așadar, bancnotele cu probleme se vor pune într-un plic, ce va fi expediat cu confirmare de primire, pe adresa BNR București. Apoi, expeditorul va primi, tot în plic și tot cu confirmare de primire, bancnote noi.
Important! Totuși, dacă este vorba despre valută deteriorată, pătată etc., preschimbarea se poate face la băncile comerciale din Constanța, care au și case de schimb valutar, contra unui comision, stabilit în funcție de gradul de deteriorare a bancnotei. 
Nu orice bancnotă poate fi schimbată
Potrivit reglementărilor în vigoare, Banca Națională Română primește bancnote deteriorate, rupte, vopsite, călcate din greșeală cu mașina de călcat, supuse din greșeală la diverse surse de căldură sau spălate. Numai că, atenție!, cele rupte, nu trebuie să aibă bucăți mai mari de 40% lipsă din suprafață, pentru a putea fi preschimbate. Și nu în ultimul rând, pentru a putea fi schimbată, bancnota cu hibe trebuie să aibă neatins cel puțin un element de siguranță.
Nu se reține comision
De precizat că BNR nu reține niciun comision la schimbarea banilor. Referitor la atitudinea comercianților față de bancnotele cu probleme, chit că acestea provind din restul acordat chiar de ei, cu ocazia unor cumpărături anterioare, aceștia  nu pot fi obligați să primească o bancnotă deteriorată. În schimb, sunt obligați să facă acest lucru când  clientul contestă integritatea banilor în momentul când primește restul. Pentru evitarea unor situații de acest gen, mai ales că este posibil să fie vorba și de bancnote cu valoare mare, recomandarea este de a fi extrem de atenți când primim bani, fie sub formă de salariu, rest etc.
Taguri
Articolul anterior VIDEO - Primele imagini din cel mai spectaculos joc cu avioane din 2014
Articolul următor Document indispensabil "fix" la momentul angajării

Comentează știrea

admirator
5 aprilie 2014
de ce in comunism

se puteau da bani deteriorati la vanzatori, care aveau obligatia sa-i adune si sa-i predea la banca, dar acum nu mai e voie? Dimpotriva... BNR este chiar atit de lenesa? Prefera sa cheltuiasca in plus cu posta, decat sa dea aceasta directiva sucursalelor din teritoriu? Este ridicol: se primesc dolari si euroi deteriorati la bancile private, dar nu si lei! Pe urma se mira de ce injura oamenii!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei