Cine nu are voie să lucreze cu copiii

de Florica ZDRU Miercuri, 28 Mai 2014 2487
"Mă interesează să știu dacă o pensionară, normal, o persoană mai în vârstă, are dreptul să devină asistent maternal? Le afectează cumva pensia? Unde se depune cererea?". (Felicia Nalbă).
v v v
Doamnă Felicia Nalbă, este adevărat că atât femeile, cât și bărbații pot să devină asistenți maternali, evident, după ce urmează toți pașii ceruți de lege până la obținerea atestatului. Însă, având în vedere cât de sensibil și de plin de răspundere este întregul proces de creștere și educare a unui copil, reglementările Protecției Copilului arată clar cine nu are voie să lucreze cu copiii. Este vorba despre cei care au suferit o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru săvârșirea cu intenție a unei infracțiuni; de părintele decăzut din drepturile părintești sau cel al cărui copil a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau de persoane care suferă de boli cronice transmisibile. Iar în această categorie intră atât bărbații, cât și femeile, căci nici acestea nu pot fi scutite de închisoare sau alte sancțiuni dacă, la un moment dat, au încălcat legea.
De precizat că asistentul maternal este persoana care, pe o anumită perioadă, ia în îngrijire, la domiciliul său, ca urmare a deciziei Comisiei Județene pentru Protecția Copilului, unul sau mai mulți copii, după cum doresc și în funcție de posibilitățile reale. Însă, primirea unui copil în plasament nu este posibilă în baza "recomandărilor vecinilor", ci numai după obținerea unui atestat. Pe de altă parte, oricât de mult s-ar atașa de acel copil, asistentul maternal trebuie să știe din start că munca lui va înceta dacă autoritățile au găsit o măsură definitivă de protecție.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei